Comunicate

  • În perioada 21.09.2024 – 24.09.2024,  Societatea Uzina de Produse Speciale Dragomirești  S.A. – reprezentată de către domnul Hoară Ion-Dumitru, a fost prezentă la cea de-a 5-a aniversare a Expoziției Internaționale de Apărare „ADEX-2024”, ce a avut loc la Baku în Azerbaidjan.
  • Expoziția a reprezentat cel mai mare eveniment din regiune din industria de apărare, care a reunit principalele companii implicate în producția și vânzarea de produse moderne, avansate tehnologic, ce au expus cele mai recente inovații și soluții în domeniu, și care a oferit participanților oportunitatea de a se întâlni cu conducerea militară a Azerbaidjanului, precum și cu comunitatea militară și de apărare globală. 
  • Expoziția joacă un rol important în dezvoltarea cooperării tehnico – militare la nivel internațional, în stabilirea legăturilor de afaceri între întreprinderi militare-industriale producătoare de arme și tehnologii moderne, companii străine și locale, precum și specialiști în acest domeniu,    promovând schimbul de experiență în acest domeniu și facilitând încheierea de noi contracte.
  • Scopul participării a fost acela de a identifica noi oportunități de dezvoltare a parteneriatului strategic dintre România și Azerbaidjan și de a dezvolta relații de afaceri.  Au fost vizitate obiective productive din cadrul Ministerului Industriei de Apărare din Azerbaidjan și Expoziția de armament, tehnică de luptă și echipamente cu destinație militară “ADEX 2024” și s-au desfășurat întâlniri cu reprezentanți ai unor ministere, organizații și firme cu care Societatea Uzina de Produse Speciale  Dragomirești  S.A. intenționează să dezvolte parteneriate în viitor.
  • „ADEX 2024” este o platformă esențială pentru noi, oferindu-ne ocazia de a prezenta soluțiile inovatoare pe care le oferim în domeniul securității și apărării. Suntem încântați de participarea la prestigiosul eveniment, a declarat reprezentantul companiei, domnul Hoară  Ion Dumitru – Cercetător științe militare.

Foto: